Pagina Pacientului

În această secțiune a website-ului nostru puteți găsi răspunsuri și sfaturi corecte, fundamentate științific, oferite de specialiști ai Societății Române de Endocrinologie la întrebări legate de cele mai frecvente afecțiuni endocrine.

Dacă nu găsiți informațiile căutate vă rugăm să ne scrieți la office@sre.ro.

HIPOFIZA

Acromegalia este o boală endocrină datorată producției excesive de hormon de creștere după finalizarea pubertății și închiderea cartilajelor de creștere. Excesul de hormon de creștere apărut în copilărie duce la apariția gigantismului, caracterizat prin creșterea exagerată a oaselor lungi. Cea mai frecventă cauza este prezența unei tumori la nivelul glandei hipofize, situata la baza creierului.

La începutul bolii apar stări de oboseală, dureri articulare, dureri de cap (cefalee), tulburări ale somnului cu sforăit excesiv. Nu se modifică înălțimea pacientului dar apare creșterea în dimensiuni a oaselor feței (oasele nasului, frunții, bărbiei), mâinilor și picioarelor. Degetele devin mai groase, pacienții sunt nevoiți să își schimbe numărul la pantofi, inelele, verigheta, etc. Tegumentele sunt mai groase, pacienții transpiră mai mult decât de obicei. Urechile, limba, buzele cresc în dimensiuni, vocea devine mai îngroșată. Pot apărea tulburări de vedere, dereglări ale ciclului menstrual la femeie și tulburări de erecție la bărbați.

Pacientul cu simptomele menționate anterior trebuie să se adreseze specialistului endocrinolog.

Se vor recolta probe de sânge din care se determină hormonul de creștere și o proteină numită IGF1.  Valorile lor crescute permit stabilirea diagnosticului de acromegalie. În acest caz se efectuează un examen RMN al hipofizei.

Cele mai importante complicații sunt diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, sindromul de tunel carpian (amorțeala degetelor mâinii), insuficiența hipofizară (prin afectarea secreției hormonilor care controlează funcția tiroidei, glandelor suprarenale, testiculelor și ovarelor), polipi colonici, gușa, apneea în somn (lipsa de aer).

Există trei posibilități de tratament în acromegalie: chirurgical, medicamentos și radioterapie antitumorală.

Tratamentul chirurgical este primul recomandat și urmărește îndepărtarea tumorii hipofizare prin nas, gură sau prin deschiderea cutiei craniene.Tratamentul medicamentos este indicat după intervenția chirurgicală dacă nu s-a îndepărtat toată tumoră și se mențin valorile crescute pentru hormonul de creștere și IGF1. Presupune injecții la intervale de timp variabile în funcție de tipul de preparat. La tratamentul injectabil se pot asocia tablete administrate zilnic sau de două ori pe săptămână.Radioterapia distruge tumora hipofizară dar și țesutul hipofizar sănătos din jurul tumorii. Efectele radioterapiei apar după luni-ani de la aplicare.

Indiferent de tipul de tratament pacientul cu acromegalie trebuie urmărit periodic (uneori toată viața) de specialistul endocrinolog.

Tumorile hipofizare sunt îndepărtate de neurochirurg, care poate efectua procedura prin metoda laparoscopică prin abord nazal, metoda uzuala in cazul tumorilor de mici dimensiuni. Rata de succes a interventiei este destul de mare in centrele specializate (pana la 85%). Daca nodulul este peste un centimetru de obicei nu se reuseste o indepartare completa a lui prin interventie chirurgicala (vindecare in 25% din cazuri). Suprarenalectomia bilaterala totala (scoaterea ambelor glande suprarenale) este indicata ca alternativa in boala Cushing sau daca chirurgia hipofizara nu a avut succes, ca si in sindromul Cushing ectopic (care apare in cadrul altor cancere – cu tumora cauzala rezecata incomplet sau nedepistata). Se poate efectua pe cale laparoscopica.

Radioterapia pentru glanda hipofiza se recomanda daca pacientul nu este operabil sau daca in urma interventiei chirurgicale nodulul din hipofiza nu a fost indepartat complet se poate efectua radioterapie la nivelul glandei hipofize. De obicei este distrus si restul hipofizei nu doar nodulul. Poate fi administrată în doze mici pe o perioadă de șase săptămâni sau cu o tehnică numită radiochirurgie stereotactică (operația Gamma Knife) administrată ca un singur tratament, cu o doză mare de radiație care este transmisă tumorii și expunerea la radiații la țesuturile din jur este minimalizată.

OSTEOPOROZA

Scheletul uman este alcătuit din oase a căror geometrie, structură microscopică și compoziție sunt perfect adaptate funcției de susținere a greutății organismului, apărare (oasele de la nivelul toracelui protejează organe vitale precum inima și plămânii), locomoție (mișcarea nu ar fi posibilă fără efectul de pârghie al oaselor). Geometria fiecărui os este adaptată funcțiilor specifice și este determinată mai ales de informația genetică (tiparul după care un os este construit în copilărie și adolescență). Structura microscopică poate fi asemuită cu orientarea fibrelor într-o țesătura și, deși este determinată major de un „tipar” genetic, este adaptată în permanență în funcție de nevoi. Compoziția oaselor este reprezentată de o „țesătură” din proteine pe care sunt depuse cristale dure cu conținut de fosfor și calciu și celule osoase, și este modificată de asemenea în permanență în funcție de nevoi.  Scheletul are și o funcție metabolică, funcționând ca un depozit de rezervă de calciu ce poate fi folosit atunci când este nevoie.

Țesutul osos este într-un proces permanent de reînnoire, ca toate țesuturile din organism, astfel încât putem spune că la fiecare 8 ani, întregul schelet este înnoit la un individ normal. Acest proces începe cu  resorbția osoasă, când osul vechi este distrus într-un punct cu dimensiune microscopică și este urmat de formare osoasă, când osul distrus la nivel microscopic este înlocuit de unul nou. În scheletul unui copil în creștere, predomină formarea osoasă, la un schelet adult procesele sunt aproximativ egale, iar la femeile după menopauză sau bărbații dupa 50 de ani, predomină pierederea de os.

Există mai mulți hormoni care influențează raportul dintre  pierderea și formarea de os (hormonul paratiroidian, tiroidieni, vitamina D, hormonul de crestere, cortizolul, estrogenii,etc).

Hormonii nu sunt însă totul. Alți factori precum rasa, factorii genetici, alimentația, exercițiul fizic și modul de viață sunt foarte importanți în ceea ce privește raportul dintre pierdere și formare osoasă.

Așa cum sugerează și numele, înseamnă os poros, de fapt este o boală în care rezistența osului este scăzută și scheletul are un risc mare de fractură.

Osteoporoza este importantă datorită complicațiilor sale care se numesc fracturi de fragilitate. Fractura de fragilitate este fractura care apare după căderea de la propria înălțime. Un schelet sănătos este făcut astfel încât să rămână întreg după o cădere de la propria înălțime, iar apariția unei fracturi în asemenea situație este un semnal de alarmă foarte serios. Dacă nu sunt luate masuri pentru creșterea rezistenței osoase, există riscul apariției de noi fracturi, cu multe consecințe legate de sănătate.

Dacă osteoporoza nu este complicată, adică nu au fost fracturi, pacientul poate să nu simtă nimic, dar scheletul său nu mai are rezistență normală și la o cădere se poate fractura cu ușurință. De aceea, osteoporoza este asemănătoare cu hipercolesterolemia (colesterol crescut în sange) care nu doare dar trebuie tratat deoarece înseamnă niște riscuri în viitor pentru sănătate).
Dacă pacientul a avut deja fracturi din cauza osteoporozei, poate avea dureri permanente sau chiar modificări ale scheletului cu imposibilitatea de a efectua anumite mișcări, deplasarea sau funcționarea normală a numitor organe sau sisteme.

În prezent standardul de diagnostic pentru osteoporoză este reprezentat de măsurarea densității osoase cu densitometru DXA la nivelul coloanei lombare, șoldului și uneori al antebrațului. În situații speciale se măsoară întregul schelet. Pentru a afla dacă e nevoie de tratament, pe lîngă această măsuratoare, mai sunt luați în calcul și factori ca vârsta, istoricul medical, istoricul familial, boli sau tratamente actuale sau anterioare.

Femeile după instalarea menopauzei (de obicei e nevoie de o evaluare la câțiva ani de la menopauză), bărbații după 50 de ani, cei care au boli ce pot afecta oasele indiferent de vârstă ( hipertiroidism, boala Cushing, hipogonadism adică lipsa hormonilor sexuali, boli metabolice osoase, hiperparatiroidism primar, lipsa de vitamina D, poliartrita reumatoidă, diabet zaharat, s.a.), cei care fac tratamente cunoscute pentru efectul lor pe os cum ar fi cortizonul în orice formă.

În principiu orice os care s-a rupt după căderea de la proria înălțime poate fi o fractură osteoporotică dar cele mai cunoscute și importante sunt: fractura de antebraț care poate apărea la femeia în primii ani după menopauză, fractura de corp vertebral, altfel spus „tasarea vertebrală” care arată ca o înfundare a unei vertebre dar este de fapt o fractură, fractura de șold, cea mai importantă complicație a osteoporozei, dar și fracturi de coaste sau de gambă.
Diagnosticul fracturii este de obicei clinic, adică bazat pe ce simte pacientul sau ce se poate vedea la examinare, dar fractura de corp vertebral (tasarea vertebrală) poate să treacă neobservată deoarece produce o durere la nivelul coloanei fără o modificare evidentă a profilului osos. Această fractură necesită radiografie de coloană profil sau o scanare specială pe aparatele DXA pentru diagnostic.

Da, în prezent există numeroase dovezi pentru diferite tratamente eficiente în osteoporoză. Trebuie menționat că tratament nu însemană doar ce primește un pacient pe o rețetă compensată ci și modificări ale stilului de viață și o dietă corespunzătoare.
Exercițiul fizic Menținerea unui schelet sănătos se face cu min 1 oră pe zi de mers pe jos în ritm susținut. Există și posibilitatea creșterii rezistenței osului prin efort fizic dar necesită o intensitate mai mare și supraveghere specializată.
Alimentația: trebuie să fie variată, să nu conțină multă sare (adăugarea de sare în mâncare duce la piedere de calciu din oase), să conțină proteine și derivate de lapte sau alte alimente bogate în calciu
Suplimentele de calciu și vitamina D însoțesc aproape întotdeauna un tratament farmacologic în osteoporoză dar trebuie menținute cronic, pe termen lung, conform indicației medicului
Tratamentul farmacologic este de obicei pe termen de 3-5 ani cu posibilitatea de prelungire sau de reinițiere după o pauză. Trebuie menționat că osteoporoza este o boala cronică și necesită tratament practic toata viața, chiar dacă uneori , pentru o perioadă tratamentul poate consta în suplimente de vitamina D sau exercițiu fizic.

SUPRARENALA

Cea mai gravă complicație a bolii Addison este criza addisoniană. În timpul unei crize suprarenale, scăderea tensiunii arteriale, hipoglicemia și nivelul crescut de potasiu din sânge pot fi fatale. În aceste cazuri este necesară administrarea intravenos de hidrocortizon, sare și glucoză. De obicei, starea pacientului se îmbunătățește rapid. La ieșirea din criză, doza de hidrocortizon este micșorată treptat până se ajunge la doza necesară zilnic.

Femeile gravide care suferă de insuficiență suprarenală primară sunt tratate cu terapia standard pe tot parcursul sarcinii. Uneori, datorită stărilor de vomă, hidrocortizonul va fi luat injectabil. În timpul nașterii, tratamentul este similar cu cel din cazul operațiilor. Doza de hidrocortizon este apoi redusă treptat până se ajunge la doza zilnică.

Nu se fac restrictii de sare în dietă. Creșteți consumul de sodiu. Organismul are nevoie de o anumită cantitate de sare pentru ca rinichii să funcționeze normal. În cazul bolii Addison organismul pierde multă sare. În plus, nu ignorați poftele de sare, deoarece acest lucru poate fi un semn pe care trebuie să-l urmăriți. Dacă transpirați prea mult, adăugați mai multă sare la produsele alimentare și beți mai multe lichide, în special apă.

Pe cât posibil, evitați stimulentele și zahărul și carbohidrații rafinați. Oboseala este unul dintre simptomele comune ale bolii Addison, dar niciodată, în niciun caz, nu ajungeti la stimulente cum ar fi sporturi sau băuturi energizante, sifon sau cafea pentru a “stimula” energia.

Evitați alimentele junk prelucrate care sunt încărcate cu carbohidrați goi și cantități mari de zahăr rafinat. Trebuie să vă măriți aportul de alimente bogate în vitamina C, cum ar fi fructele citrice și legumele. Acesti antioxidanti ajută la stimularea sistemului imunitar și permite organismului să se adapteze mai bine la stres, prevenind astfel deteriorarea ulterioară a glandelor suprarenale.Puteti creste aportul de vitamine B (din brânza brută, ouăle pășunate, crustacee și pești precum sardinele, hamsiile și somonul sălbatic din Alaska) pentru a stimula producerea anumitor hormoni și neurotransmițători care sunt în continuare epuizați atunci când aveți stres.Zincul (fructele de mare, semințele, nucile, fasolea, spanacul și ciupercile) și magneziul (Avocado, fasole neagră, banane, iaurt, semințe, nuci și spanac) sunt importante pentru sistemul imunitar.Obțineți cantități suficiente (dar moderate) de proteine, usor digerabile cum ar fi carnea de pui, fasole, curcan, nuci și semințe, mazăre, drojdie nutritivă și quinoa.

Acest test implică măsurarea nivelului cortizolului din sânge înainte și după injectarea de ACTH sintetic. ACTH semnaleaza glandele suprarenale pentru a produce cortizol. Dacă glandele suprarenale sunt deteriorate, testul de stimulare cu ACTH arată că producția de cortizol ca răspuns la ACTH sintetic este limitată sau inexistentă. Testul este absolut necesar pentru stabilirea capacitatii functionale a suprarenaleor si a stabili cauza. Insuficienta adrenergica este indicata de nivele scazute de cortizol in urma injectarii ACTH.

Cele mai frecvente complicații cauzate de excesul de cortizol constau în:
– hipertensiune arterială
– accident vascular cerebral
– insuficiență cardiacă
– osteoporoza cu fracturi de fragilitate,
– diabet zaharat secundar
– tromboze venoase (cheaguri de sânge în circulație)
– embolie pulmonară (cheag de sânge care blochează circulația la nivelul plămânului),
– infecții

În sindromul Cushing iatrogen dacă este posibil se va renunța la corticoterapie sau măcar se vor reduce dozele de Prednison. Reducerea dozelor se face întotdeauna treptat deoarece poate să apară insuficiența corticosuprarenaliană acută cu hipotensiune severă. De obicei însă nu este posibil să se întrerupă corticoterapia astfel încât se va încerca prevenirea apariției sau tratarea complicațiilor corticoterapiei. Se recomandă tratament pentru osteoporoză dacă se estimează că durata corticoterapiei va depăși 3 luni (calciu, suplimente de vitamina D și bifosfonat). În timpul corticoterapiei este bine să se administreze medicație care protejează stomacul (antiacide, inhibitori de pompă de protoni).

Medicamentele pot fi folosite pentru a controla producția de cortizol atunci când intervenția chirurgicală și radiațiile nu funcționează. Medicamentele pot fi, de asemenea, utilizate înainte de intervenția chirurgicală. Medicii pot recomanda terapia medicamentoasă înainte de intervenția chirurgicală pentru a îmbunătăți semnele și simptomele și pentru a minimiza riscul chirurgical.

Medicamentele pentru controlul producției excesive de cortizol la nivelul glandelor suprarenale includ ketoconazol (Nizoral), mitotan (Lysodren) și metyraponă (metopironă). Mifepristona (Korlym) este aprobată pentru persoanele cu sindrom Cushing care suferă de diabet zaharat de tip 2 sau de intoleranță la glucoză. Mifepristona nu reduce producția de cortizol, dar blochează efectul cortizolului asupra țesuturilor. Efectele secundare ale acestor medicamente pot include oboseală, greață, vărsături, dureri de cap, dureri musculare, hipertensiune arterială, potasiu și umflături scăzute. Unii au efecte secundare mai grave, cum ar fi reacțiile adverse neurologice și toxicitatea hepatică. Cel mai nou medicament pentru Cushing este pasireotida (Signifor), și funcționează prin scăderea producției de ACTH dintr-o tumoră hipofizară. Acest medicament este administrat sub formă de injecție de două ori pe zi. Se recomandă ca intervenția chirurgicală hipofizară să nu fie reușită sau nu poate fi făcută. Efectele secundare sunt destul de frecvente și pot include diaree, greață, hiperglicemie, cefalee, dureri abdominale și oboseală. În unele cazuri, tumora sau tratamentul acesteia va determina deformarea altor hormoni produși de hipofiză sau glandei suprarenale, iar medicul dumneavoastră va recomanda medicamente de înlocuire a hormonilor.

Pe baza acestor date se recomanda sa apelati la un neurochirug experimentat in interventii la nivel hipofizar.

Cele mai frecvente complicaţii sunt:

  • Nanismul sexual cauzat de închiderea timpurie a cartilajelor de creștere de excesul de androgeni.
  • Pseudopubertatea precoce.
  • Sindromul de virilizare la sexul feminin (hipertrofie clitoridiană, hirsutism, îngroşarea vocii, acnee, seboree, ovare polichistice, amenoree, infertilitate).
  • În caz de supradozare cu dexametazona: osteoporoză.
  • Glucocorticoizi pentru a compensa deficitul acestora şi pentru inhibarea secreţiei de ACTH:
  • La copii se recomandă administrarea per os a hidrocortizonului 10-25mg/kgc/zi, în 2 prize. Hidrocortizonul are efect mai redus decât dexametazona asupra creșterii. Administrarea seara, are efect foarte bun asupra frenării ACTH.
  • La adulți: dexametazonă 0,25 – 0,75 mg/zi, în 2 prize.
  • Mineralocorticoizi: fludrocortison 0,1 mg/zi în prezența hipotensiunii arteriale.
  • Antiandrogeni (cyproteron acetat) când supresia cu glucocorticoizi este insuficientă pentru a controla hiperandrogenismul și la pubertate pentru a preveni stoparea creşterii prin androgenii în exces..
  • Agonişti ai GnRH (triptorelin) pentru a prevenii pubertatea precoce şi nanismul sexual.
  • Malformaţiile genitale se corec­tează
  • În formele cu pierdere de sare: regim hipersodat.

Un feocromocitom este o tumoare rară, de obicei noncanceroasă (benignă), care se dezvoltă într-o glandă medulosuprarenală. Poate afecta ambele glande. Dacă aveți un feocromocitom, tumora eliberează hormoni care provoacă hipertensiune arterială episodică sau persistentă. Netratat, un feocromocitom poate duce la leziuni grave sau care pot pune viața în pericol altor sisteme ale corpului, în special în sistemul cardiovascular. Majoritatea persoanelor cu feocromocitom are vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani, dar tumora se poate dezvolta la orice vârstă. Tratamentul chirurgical pentru îndepărtarea unui feocromocitom scade de obicei tensiunea arterială la normal.

Semnele și simptomele feochromocitoamelor includ adesea: tensiune arterială crescută, transpirații, durere de cap, bătăi rapide ale inimii (tahicardie), tremor, paloare, dispnee. Semnele și simptomele mai puțin frecvente pot include: anxietate, constipație, pierdere în greutate. Factorii declanșatori ai crizei sunt deobicei efortul fizic, anxietatea sau stresul, schimbări în poziția corpului, anestezie, alimentele bogate în tiramină, o substanță care afectează tensiunea arterială, pot declanșa o vrajă. Tiramina este frecventă în alimentele care sunt fermentate, îmbătrânite, murate (unele brânzeturi, unele soiuri de bere și vinuri, ciocolată, carne uscată sau afumată. Anumite medicamente care pot declanșa crize simptomatice: Inhibitorii inhibitorilor de monoaminooxidază (MAOI), cum ar fi fenelzina (Nardil), tranilcipromina (Parnate) și izocarboxazidul (Marplan) Stimulante, cum ar fi amfetamina sau cocaina.

Semnele și simptomele feocromocitomului pot fi cauzate de o serie de condiții. Deci, este important să obțineți un diagnostic prompt. Deși tensiunea arterială ridicată este un semn primar al unui feocromocitom, majoritatea persoanelor cu tensiune arterială crescută nu au o tumora suprarenala. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă vreunul dintre următorii factori este relevant pentru dumneavoastră:

  • Dificultate în controlul hipertensiunii arteriale cu planul actual de tratament
  • Un istoric familial de feocromocitom
  • Un istoric familial al unei tulburări genetice conexe: neoplazia endocrină multiplă, tip II (MEN II); boala von Hippel-Lindau; paragangliom familial sau neurofibromatoză 1 (NF1)

Tratamentul primar pentru un feocromocitom este operația de îndepărtare a tumorii. Înainte de a vă supune unei intervenții chirurgicale, medicul dumneavoastră va prescrie medicamente specifice pentru tensiunea arterială care blochează acțiunile adrenalinei pentru a reduce riscul de a dezvolta tensiune arterială periculoasă în timpul intervenției chirurgicale. In majoritatea cazurilor, întreaga glandă suprarenală cu un feocromocitom este îndepărtată prin intervenție chirurgicală laparoscopică sau minim invazivă. Chirurgul dumneavoastră va face câteva incizii mici, prin care va introduce dispozitive asemănătoare celor de tip wand, echipate cu camere video și instrumente mici.

Preoperator veți lua probabil două medicamente timp de mai multe zile, care ajută la scăderea tensiunii arteriale înainte de operație. Aceste medicamente vor înlocui sau vor fi adăugate altor medicamente pentru tensiunea arterială pe care le luați. Alfa-blocantele mențin arterele și venele mai mici deschise și relaxate, îmbunătățind fluxul sanguin și scăzând tensiunea arterială. Blocantele alfa includ fenoxibenzamina (dibenzilină), doxazosin (Cardura) și prazosin (Minipress). Efectele secundare pot include bătăi neregulate ale inimii, amețeli, oboseală, probleme de vedere, disfuncții sexuale la bărbați și umflarea membrelor. În pregătirea pentru intervenție chirurgicală se adaugă beta-blocant la câteva zile după începerea blocării alfa. Beta-blocantele includ atenolol (Tenormin), metoprolol (Lopressor, Toprol-XL) și propranolol (Inderal, Innopran XL). Reacțiile adverse posibile includ oboseală, dureri gastrice, cefalee, amețeli, constipație, diaree, bătăi neregulate ale inimii, dificultăți de respirație și umflături la nivelul membrelor.

Dieta cu conținut ridicat de sare. Alfa și beta-blocanții lărgesc (diluează) vasele de sânge, determinând scăderea cantității de lichid din vasele de sânge. Acest lucru poate determina scăderi periculoase ale tensiunii arteriale în picioare. O dietă bogată în sare va atrage mai mult lichid în interiorul vaselor de sânge, împiedicând dezvoltarea tensiunii arteriale scăzute în timpul și după intervenția chirurgicală.

Cealalta glandă suprarenală, sănătoasă, realizează funcțiile efectuate în mod normal de două, iar tensiunea arterială revine, de regulă, la normal. Dacă o tumoare este canceroasă (malignă), eficacitatea intervenției chirurgicale se poate baza pe îndepărtarea tumorii și a tuturor țesuturilor canceroase. Cu toate acestea, chiar dacă toate țesuturile canceroase nu sunt îndepărtate, intervenția chirurgicală ar putea limita producția de hormoni și poate furniza un anumit control asupra tensiunii arteriale. Daca tumora a fost malignă s-ar putea să trebuiască să urmați cure de chimioterapie.

TIROIDA

Printre cele mai frecvente complicații ale bolii Basedow se citează: cele cardio-vasculare (mai ales tulburări de ritm, cum ar fi fibrilația atrială), osteoporoza și diverse tulburări nervoase.  Dacă sunteți fumătoare riscați sa dezvoltați exoftalmie. Nu este exclusă asocierea în timp a  altor boli autoimune  (vitiligo, poliartrită reumatoidă, lupus eritematos, anemie pernicioasă, ș.a.).    

Sarcina nu este contraindicată la femeile hipertiroidiene. Nu este bine sa rămâneți acum gravidă, boala tiroidiană fiind probabil decompensată. Ar fi indicat sa folosiți contraceptive (anticoncepționale) până la compensarea bolii. Momentul concepției va fi stabilit în colaborare cu medicul curant. Pe parcursul sarcinii se poate administra tratament medicamentos, dacă este cazul, sub strictă  monitorizare  endocrinologică. Evoluția sarcinii va fi și ea urmărită de obstetrician.

Exoftalmia  va fi urmărită în dinamică de endocrinolog în colaborare cu oftalmologul. Uneori sunt necesare investigații oftalmologice specifice. Teoretic, exoftalmia poate evolua către complicații severe, care pot conduce chiar la pierderea vederii. Pentru a împiedica agravarea exoftalmiei trebuie: să renunțați total la fumat, să respectați indicațiile igieno-dietetice primite, să evitați eforturile fizice și  stres-urile psiho-emoționale, sa reduceți  activitatea la computer și  vizionarea televizorului și să respectați   tratamentului medicamentos prescris. Sunt utile și următoarele: dormitul cu pernă înaltă, uzul de picături sau geluri locale. Compensarea hipertiroidiei ameliorează exoftalmia. Trebuie să va prezentați la control periodic conform programării.

În boala Basedow este contraindicată cura helio-marină, deci evitați litoralul. Este indicat să vă petreceți concediul la munte (altitudine medie); stațiuni recomandate : Vatra Dornei, Borsec, Stâna de Vale.

Tag: Basedow

Boala Basedow se poate trata: medicamentos, operator (tiroidectomie) sau cu iod radioactiv. Fiecare metodă terapeutică are indicații si contraindicații. În general, la majoritatea cazurilor, se începe cu tratament medicamentos, care se administrează 1- 2 ani. Dacă răspunsul terapeutic este nesatisfăcător, bolnavul este orientat către o altă formă de terapie. Indicațiile tiroidectomiei sunt reprezentate de: guși mari, care induc compresiune (apăsare) pe structurile învecinate, asociere de noduli tiroidieni, lipsa de răspuns la tratamentul medicamentos efectuat corect, efecte nedorite ale antitiroidienelor, ș.a.

La ora actuală în boala Basedow se practică înlăturarea în totalitate a glandei tiroide (tiroidectomie totală).Cele mai importante complicații post operatorii sunt: hipocalcemia (prin afectarea glandei paratiroide) și modificarea vocii, disfonia (prin afectarea corzilor vocale). Cele care nu se ameliorează în timp, necesită tratament. În ultimii ani aceste complicații sunt foarte rare.

Este posibil ca sub tratament antitiroidian sa crească volumul gușii. Fenomenul observat nu reprezintă o complicație gravă a medicației. Acest aspect sugerează de obicei o doză prea mare de antitiroidian. Este indicat sa vă prezentați la medicul curant, care vă va reduce dozele de Thyrozol sau le va asocia cu doze mici de hormon tiroidian.

Există cazuri care prezintă asociat unul sau mai mulți noduli tiroidieni. Este important ca aceștia sa fie bine investigați. În suspiciunea de malignitate se recomandă operație

Boala Basedow se poate moșteni. Ea poate debuta chiar din copilărie. Copilul trebuie dus la endocrinolog pentru examen clinic, ecografie tiroidiană și analize de sânge (hormonale, imunologice).

Tiroidectomia totală îndepărtează în întregime glanda tiroidă și pacientul nu mai deține nici o sursă endogenă de hormoni tiroidieni. Se recomandă tratament cu levotiroxină (Euthyrox) toată viața. Preparatul se ia pe cale orală în doze progresiv crescânde. Dozele sunt stabilite de endocrinolog. Periodic se dozează hormonul TSH pentru a se vedea dacă dozele prescrise sunt adecvate.

Este foarte bine. În tiroidita cronică se recomandă tratament medicamentos cu Euthyrox când există hipotiroidie sau în anumite condiții particulare (sarcina). Pentru diagnosticarea cât mai precoce a hipotiroidiei sunt necesare determinări periodice de TSH (la 6 luni sau anual).

Este recomandabil ca înainte  sarcinii sa faceți o ecografie tiroidiană și următoarele determinări ; TSH, FT4 si anticorpi antitiroperoxidazici (anti TPO).

Tiroidita Hashimoto este o afecțiune foarte frecventă la femei, mai ales după vârsta de 50 de ani. Boala nu este gravă, nu pune în pericol viața pacientului și poate fi bine controlată medicamentos. La marea majoritate a cazurilor nu se vindecă, persistând toată viața.

În sarcină crește necesarul de hormoni tiroidieni. În primele 3 luni ale sarcinii, tiroida fătului nu secreta hormoni tiroidieni, acesta fiind dependent de hormonii oferiți de mamă. Este necesară creșterea cantității de Eutirox în relație cu valorile TSH și FT4 din sarcină (în general cu 30 %).

Tratamentul cu Eutirox presupune respectarea anumitor condiții: preparatul se ia dimineața, fără alte medicamente, la aceeași oră, cu apă obișnuită. Se mănâncă după minimum 30 minute. Restul de medicamente trebuie luate după micul dejun, Probabil ca medicația asociata (mai ales calciul) împiedică absorbția hormonului tiroidian.   

O gușă voluminoasă produce simptomele de care va plângeți D-voastră. La aceste  cazuri  se recomandă tiroidectomia totală. Operația nu este riscantă, iar postoperator trebuie sa luați în continuare tratament cu Eutirox.

În sarcină, determinările hormonale se fac astfel: la câte 4 săptămâni (I trimestru) si la 6-8 săptămâni (II,III trimestru). După naștere, la 6-8 săptămâni, se va repeta determinarea de TSH și FT4.

Tratamentul cu hormoni tiroidieni poate determina uneori: palpitații, transpirații, scădere în greutate, insomnii, nervozitate, ș.a. Efectele secundare sunt mai intense la anumite categorii de bolnavi (vârstnici, cardiaci). Aceste simptome apar deobicei când dozele administrate sunt prea mari.

Se consideră că preparatele de seleniu ar putea fi eficace la bolnavii cu seleniu plasmatic scăzut. Nu există suficiente dovezi științifice privind eficacitatea de durată a preparatului.

Tratamentul cu Euthyrox are efecte benefice asupra colesterolului, scăzându-i valorile. După instituirea tratamentului cu Euthyrox, la 6-8 săptămâni este bine să vă determinați pe lângă TSH și colesterolul. Dacă valorile acestuia din urmă se mențin mari, medicul curant vă va asocia un tratament adecvat.

Load More