Pagina Pacientului
În această secțiune a website-ului nostru puteți găsi răspunsuri și sfaturi corecte, fundamentate științific, oferite de specialiști ai Societății Române de Endocrinologie la întrebări legate de cele mai frecvente afecțiuni endocrine.
Dacă nu găsiți informațiile căutate vă rugăm să ne scrieți la office@sre.ro.
PARATIROIDA
Paratiroidele sunt mici glande endocrine, situate de obicei pe faţa posterioară a lobilor tiroidieni (vezi figura de mai jos). Ele secretă un singur hormon, numit Parathormon (PTH), implicat în reglarea calcemiei. De obicei sunt în număr de patru, două superioare situate pe fața posterioară a lobilor tiroidieni și două inferioare, situate la polul inferior al lobilor tiroidieni, adiacent capsulei. Cu toate că volumul lor este mic, rolul pe care-l au în menţinerea echilibrului fosfo-calcic al organismului este vital. Localizarea glandelor paratiroide poate fi, însă, extrem de variabilă, între 12-15% dintre persoanele sănătoase prezentând glande supranumerare, chiar până la 12. Dimensiunile reduse, variabilitatea poziției și numărului lor fac din chirurgia acestor glande de multe ori un lucru extrem de dificil.
Parathormonul (PTH) este singurul hormon secretat de glandele paratiroide. El este sintetizat de celulele principale, fiind implicat în reglarea concentrației calciului și fosforului din sânge, alături de alţi hormoni, cum sunt calcitonina, vitamina D.