Pagina Pacientului
În această secțiune a website-ului nostru puteți găsi răspunsuri și sfaturi corecte, fundamentate științific, oferite de specialiști ai Societății Române de Endocrinologie la întrebări legate de cele mai frecvente afecțiuni endocrine.
Dacă nu găsiți informațiile căutate vă rugăm să ne scrieți la office@sre.ro.
PARATIROIDA
Principalul rol al PTH-ului este de a regla nivelul plasmatic al calciului și al fosforului, prin efectele exercitate la trei niveluri: rinichi, os şi intestin.
La nivel renal, PTH-ul creşte reabsorbţia de calciu din urină şi eliminarea urinară de fosfor. O altă acţiune renală a PTH-ului este reprezentată de stimularea formării metabolitului activ al vitaminei D, adică 1,25 dihidroxivitamina D.
La nivel osos, efectele PTH-ului sunt complexe, deoarece hormonul acţionează pe mai multe celule, atât direct cât şi indirect. Administrarea intermitentă a unor doze mici de PTH determină creşterea netă a masei osoase trabeculare, cu modificarea doar tranzitorie a calcemiei, efectele fiind minime în osul cortical. Acest efect este folosit în tratarea osteoporozei cu analogi ai PTH-ului. În contrast, administrarea continuă a PTH-ului duce la reducerea masei osoase corticale. Acest efect se întâlneşte în hiperparatiroidism.
La nivel intestinal, PTH-ul stimulează absorbţia de calciu din lumenul intestinal, acţiune mediată prin vitamina D.
Prin efectele sale, PTHul are rolul de a menține nivelul calciului din sânge, adică calcemia, în limite normale. În plus, el împiedică creșterea nivelului de fosfați din circulație, prin eliminarea surplusului de fosfor în urină. Un nivel adecvat al calciului și fosforului este necesar pentru mineralizarea oaselor și pentru buna funcționare a sistemului neuro-muscular.
Alți factori implicați în reglarea metabolismului fosfo-calcic sunt Calcitonina și vitamina D.
Calcitonina este un hormon secretat de celulele C parafoliculare, situate în tiroidă. Sinteza şi secreţia hormonului sunt stimulate de creşterea bruscă a calcemiei. Creşterea bruscă a calcitoninei în circulaţie inhibă eliberarea calciului din os, prin reducerea resorbţiei osoase, iar la nivel renal, reduce reabsorbţia calciului. Prin aceste mecanisme, calcitonina readuce calcemia crescută la normal . În patologia umană, calcitonina este un marker tumoral specific pentru carcinomul medular tiroidian ce derivă din celulele C parafoliculare. De asemenea, ea este folosită în terapia osteoporozei.
Vitamina D nu este considerată cu adevărat o vitamină, deoarece aportul nutritiv nu este esenţial la persoanele care se expun la soare. Ea se poate sintetiza în piele sub acţiunea razelor ultraviolete. Forma sa activată – 1,25(OH)2-vitamina D sau calcitriolul – se comportă ca un adevărat hormon, acţionând pe receptori specifici. În cazul expunerii insuficiente la soare, sursa alternativă de vitamina D pentru organism rămâne alimentaţia. Ea se găseşte în cantităţi mari în ficat, ouă, uleiul de peşte, dar poate avea şi origine vegetală. Odată absorbită din intestin, vitamina D ajunge în circulaţia sanguină și, de aici, în ficat. Ajunsă în ficat, vitamina D este hidroxilată sub acţiunea unei enzime, formându-se 25 OH-vitamina D. Concentraţia din sânge a 25 OH-vitaminei D se consideră că reflectă cantitatea de vitamină D existentă în circulaţie și se poate determina în laborator. A doua etapă a procesului de activare a vitaminei D are loc în rinichi, sub acţiunea unei alte enzime, formându-se 1,25(OH)2-vitamina D sau calcitriolul (vezi figura de mai jos), care reprezintă forma finală, activată, a vitaminei D. Acțiunile calcitriolului se realizează prin legarea sa de receptorii care se găsesc în mai multe ţesuturi şi organe. În intestinul subţire, 1,25(OH)2-vitamina D stimulează absorbţia calciului. Se poate spune că absorbţia intestinală a calciului nu se face în absenţa vitaminei D activate. La nivelul osului principalul rol al vitaminei D este de a asigura condiţiile de mineralizare adecvată, prin realizarea concentraţiilor corespunzătoare de calciu şi fosfor în sânge. La nivelul glandelor paratiroide, 1,25(OH)2-vitamina D inhibă secreţia de PTH. Acest efect are aplicabilitate clinică pentru tratarea cu vitamina D activată a pacienţilor cu insuficienţă renală cronică şi hiperparatiroidism secundar. Recent au fost descrise şi alte acţiuni ale 1,25(OH)2-vitaminei D, denumite „non-clasice” sau „non-calcemice”, pentru că nu au legătură cu metabolismul fosfo-calcic. Ele sunt exercitate pe celule sau ţesuturi care posedă receptori specifici, cum ar fi: ţesut muscular, sistem nervos central, sistem imun, tegumente şi chiar unele celule neoplazice. Astfel, în ultimii ani, se crede că vitamina D ar avea roluri importante în imunitate, diferenţierea celulară, inhibarea proliferării celulare anormale și creşterea forţei musculare.
Hipocalcemia este o afecțiune în care nivelul de calciu din sânge este mai mic decât cel normal. În cazul scăderii concentraţiei calciului ionizat din circulaţie are loc, în primul rând, creșterea secreţiei paratiroidiene de PTH, care stimulează activarea vitaminei D. Vitamina D activată acţionează direct la nivelul tubului digestiv, sporind absorbția calciului din intestin. Absorbţia intestinală mai mare a calciului reprezintă mecanismul cel mai important care intervine în caz de hipocalcemie, dar nu este singurul. La nivelul rinichiului creşte reabsorbţia calciului din urină. Sub acţiunea PTH şi a 1,25(OH)2-vitamina D este stimulată și eliberarea calciului din oase. În urma procesului de resorbţie osoasă se eliberează şi fosfaţi, care sunt, însă, eliminați prin urină, evitându-se astfel acumularea lor în circulație. Prin aceste mecanisme complexe organismul încearcă să readucă la normal nivelul calciului ionic din sânge.
Cele mai frecvente situații care determină hipocalcemie sunt:
- Lipsa PTH-ului, adică insuficiența paratiroidiană,
- Carența severă de vitamina D, ce determină rahitism sau osteomalacie,
- Sindromul de rezistență la acțiunea PTH-ului (Pseudo-hipoparatiroidism),
- În situația dereglării echilibrului acido-bazic, cum sunt alcaloza metabolică sau respiratorie,
- Creșterea concentrației de fosfor din circulație, cum se întâmplă în insuficiența renală cronică,
- Hipomagneziemia severă sau hipermagneziemia,
- Pancreatita acută,
- Transfuzi masive de sânge tratat cu citrat,
- Afecțiuni severe, mai ales septicemii,
- Tratamente cu antiosteoporotice, cum ar fi bisfosfonații (hipocalcemia este o contraindicație absolută pentru administrarea acestor preparate!).
Hipercalcemia este o afecțiune în care nivelul de calciu din sânge este mai mare decât cel normal. Prea mult calciu din sânge poate să afecteze oasele, să determine apariția litiazei renale și să influențeze funcționarea inimii și creierului. Hipercalcemia stimulează în mod fiziologic mecanisme opuse celor din hipocalcemie: inhibă secreţia paratiroidiană de PTH şi scade sinteza renală a vitaminei D activate (1,25(OH)2-vitamina D). Consecinţele deficitului de PTH şi de vitamina D activată sunt: reducerea absorbţiei intestinale a calciului, creşterea excreţiei renale de calciu şi scăderea eliminărilor urinare de fosfaţi, reducerea resorbţiei osoase. Toate aceste mecanisme intervin pentru readucerea calcemiei la valori normale, atunci când glandele paratiroide nu sunt bolnave.