Scheletul uman este alcătuit din oase a căror geometrie, structură microscopică și compoziție sunt perfect adaptate funcției de susținere a greutății organismului, apărare (oasele de la nivelul toracelui protejează organe vitale precum inima și plămânii), locomoție (mișcarea nu ar fi posibilă fără efectul de pârghie al oaselor). Geometria fiecărui os este adaptată funcțiilor specifice și este determinată mai ales de informația genetică (tiparul după care un os este construit în copilărie și adolescență). Structura microscopică poate fi asemuită cu orientarea fibrelor într-o țesătura și, deși este determinată major de un „tipar” genetic, este adaptată în permanență în funcție de nevoi. Compoziția oaselor este reprezentată de o „țesătură” din proteine pe care sunt depuse cristale dure cu conținut de fosfor și calciu și celule osoase, și este modificată de asemenea în permanență în funcție de nevoi.  Scheletul are și o funcție metabolică, funcționând ca un depozit de rezervă de calciu ce poate fi folosit atunci când este nevoie.

Țesutul osos este într-un proces permanent de reînnoire, ca toate țesuturile din organism, astfel încât putem spune că la fiecare 8 ani, întregul schelet este înnoit la un individ normal. Acest proces începe cu  resorbția osoasă, când osul vechi este distrus într-un punct cu dimensiune microscopică și este urmat de formare osoasă, când osul distrus la nivel microscopic este înlocuit de unul nou. În scheletul unui copil în creștere, predomină formarea osoasă, la un schelet adult procesele sunt aproximativ egale, iar la femeile după menopauză sau bărbații dupa 50 de ani, predomină pierederea de os.

Există mai mulți hormoni care influențează raportul dintre  pierderea și formarea de os (hormonul paratiroidian, tiroidieni, vitamina D, hormonul de crestere, cortizolul, estrogenii,etc).

Hormonii nu sunt însă totul. Alți factori precum rasa, factorii genetici, alimentația, exercițiul fizic și modul de viață sunt foarte importanți în ceea ce privește raportul dintre pierdere și formare osoasă.