Curs Avansat de Ecografie Endocrina Cervicala si Proceduri Asistate Ecografic
29 – 30 iunie 2020
Societatea Romana de Endocrinologie organizeaza in perioada 29 – 30 iunie 2020 cea de a IV-a editie a Cursului de Ecografie Endocrina Cervicala si Procesuri Asistate Ecografic (Advanced Course on Endocrine Neck Ultrasound and Ultrasound-Assisted Procedures). Cursul se adreseaza medicilor endocrinologi si radiologi care doresc sa se specializeze in ecografia tiroidiana si paratiroidiana si in proceduri, diagnostice sau terapeutice, asistate ecografic.
Ca si la editiile anterioare, cursul va cuprinde o parte teoretica sustinuta de lectori straini si romani, precum si o importanta parte practica. In partea teoretica se vor discuta indicatiile si modalitatea de raportare a rezultatelor ecografiei tiroidiene si paratiroidiene si ale punctiei tiroidiene cu ac subtire. Participantii vor fi invitati sa prezinte pe scurt cazuri dificile intalnite in practica lor curenta. In partea practica a cursului participantii vor avea posiblitatea de a exersa punctia tiroidiana cu ac subtire ghidata ecografic pe modele special concepute. La finalul cursului participantii vor putea observa indeaproape efectuarea de punctii tiroidiene cu ac subtire de catre lectori pe pacienti reali.
Formatori ai acestei editii sunt:
- Enrico Papini, Roma, Italia
- Franco Grimaldi, Udine, Italia
- Andrea Frasoldati, Reggio Emilia, Italia
- Giorgio Borretta, Cuneo, Italia
- Catalina Poiana, Bucuresti, Romania
- Carmen Barbu, Bucuresti, Romania
- Adina Dragomir, Bucuresti, Romania
- Dan Niculescu, Bucuresti, Romania