Dragi colegi, membri ai Societății Române de Endocrinologie,

Anul acesta Sărbătoarea Învierii Domnului ne găsește într-un moment dificil, cauzat de contextul epidemiologic de la nivel național și internațional.
În aceste momente gândurile mele se îndreaptă către dumneavoastră cu mesajul Sărbători cu Sănătate!

Fie ca Lumina Învierii să vegheze asupra dumneavoastră, a familiilor dumneavoastră și a celor dragi!

Vă doresc Paște cu Sănătate!

Sunt convinsă că noi ca societate profesională am fost, suntem și vom fi alături de pacienții noștri.
Să aveți grijă de dumneavoastră și vă asigur ca Societatea Română de Endocrinologie este alături de dumneavoastră!
Suntem o comunitate profesională unită și sper ca toți să trecem cu bine peste aceste momente, să ne revedem cât mai curând, atunci când situația epidemiologică va permite acest lucru, fără a exista niciun fel de riscuri, și toți să ne aducem aportul la dezvoltarea endocrinologiei românești.

Sărbători cu Sănătate!
Cătălina Poiană